UE-12 etape istorice

 

UNIUNEA EUROPEANĂ: Douăsprezece etape istorice

-1951:  Instituirea Comunitații Europene a Cărbunelui si Oțelului(CECO) de către cei șase membri fondatori

-1957:   Cele șase state semnează Tratatele de la Roma de instituirea a Comunitații Economice Europene (CEE) și a Comunitații Europene a Energiei Atomice (Euratom)

-1973:  Comunitațile se extind la nouă state membre și introduc politici comune suplimentare

-1979:  Primele alegeri prin vot direct pentru Parlamentul European

-1981:  Prima extindere în zona mediteraneeană

-1992:  Piața unică europeană devine realitate

-1993:  Tratatul de la Maastrich instituie Uniunea Europeană (UE)

-2002:  Intră în circulație moneda euro

-2004:  UE are acuma 25 de state membre, număr care va crește la 28 până în 2013

-2009:  Au loc alegeri europene,  cu mai mulți candidați care concurează pentru postul de președinte al Comisiei Europene

-2014:  Au loc alegeri europene,  cu mai mulți candidați care concurează pentru postul de președinte al Comisiei Europene

-2015:  Începe întoarcerea treptată la o creștere economică moderată, după șapte ani de criză globală, și consolidarea zonei euro

  1. La 9 mai 1950, Declarația Schuman propunea instituirea Comunitații Europene a Cărbunelui și Oțelului,  care a devenit realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. Aceasta a creat piață comună a cărbunelui și a oțelului între șase state fondatoare (Belgia, Republica Federală,  Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos). Scopul,  în urma celui de al Doilea Război Mondial, era de a asigura pacea între popoarele europene învingătoare și cele învinse și de a le apropia, facilitându-le colaborarea de pe poziții egale în cadrul unor instituții comune.
  2. La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma,  ”cei șase” au hotărât să instituie Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și Comunitatea Economică Europeană.  Cea din urmă urmărea construirea unei piețe comune mai extinse,  incluzând o gamă largă de bunuri și servicii.  Taxele vamale între cele șase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968,  iar în decursul anilor 60 au fost create politici comune,  în domeniul comerțului și a agriculturii.
  3. Acest proiect a avut succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda și Regatul Unit, au hotărât să se alăture. Prima extindere, de la șase la nouă membri, a avut loc în 1973. În același timp, s-au introdus noi politici sociale și de mediu, iar în 1975 s-a înființat Fondul european de dezvoltare regională.
  4. Iunie 1979 a reprezentat un decisiv pas înainte, prin organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizează o dată la cinci ani.
  5. În 1981, Grecia s-a alăturat Comunitaților, urmată de Spania și de Portugalia în 1986. Evenimentul a avut loc după căderea dictaturilor din toate aceste trei țări. Această extindere a Comunităților în Europa de Sud a întărit nevoia de aplicare a programelor de ajutor regional.
  6. Recesiunea economică mondială de la începutul anilor 80, a adus cu sine un val de ”europesimism”. Cu toate acestea, speranța a renăscut în 1985, când Comisia Europeană, sub președinția lui Jacques Delors, a prezentat Cartea albă privind calendarul pentru realizarea pieței unice europene până la data de 1 ianuariea 1993. Acest țel ambițtios a fost inclus în Actul Unic European, semnat în februariea 1986 și intrat în vigoare la data de 1 iulie 1987.
  7. Structura politică a Europei s-a schimbat dramatic odată cu căderea Zidului Berlinului în 1989. Evenimentul a condus la reunificarea Germaniei în octombrie 1990 și la democratizarea țărilor Europei Centrale și de Est, prin eliberarea de sub controlul sovietic. Uniunea Sovietică a încetat să existe în decembrie 1991. În același timp, statele membre negociau un nou trat, care a fost adoptat de șefii de stat sau de guvern în decembrie 1991, la Maastrich. Prin adăugarea cooperării interguvernamentale(în domenii precum politica externă, justiția și afecerile interne) la sistemul comunitar existent, Tratatul de la Maastrih a creat Uniunea Europeană (UE). Tratatul a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
  8. În 1995, la UE au aderat încă trei țări -Austria, Finlanda și Suedia - ridicând numărul membrilor acesteia la 15. În acest moment, Europa se confrunta deja cu provocările din ce în ce mai mari ale globalizării. Noile tehnologii și utilizarea tot mai extinsă a internetului contribuiau la modernizarea economiilor, dar, în același timp, creau tensiuni pe plan social și cultural. În acest timp, UE era angajată în cel mai ambițios proiect al său de pâă atunci: crearea unei monede unice, care să simplifice viața îintreprinderilor, a consumatorilor și a călătorilor. La 1 ianuarie 2002, moneda euro a înlocuit vechile monede din 12 țări ale UE care, împreună, formau acum”zona euro”. Începând din acel moment, euro a devenit una dintre monedele importante ale lumii.
  9. La mijlocul anilor 90, au început pregătirile pentru cea mai mare extindere din istoria UE. Și-au depus candidatura șase foste state ale blocului sovietic(Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia), cele trei state baltice care au făcut parte din Uniunea Sovietică (Estonia, Letonia și Lituania), una dintre republicile fostei lugoslavii(Slovenia)precum și două state mediteraneene(Cipru și Maltai). UE a salutat șansa de a contribui la stabilizarea continentului european și de a extinde beneficiile integrării europene asupra acestor democrații tinere. Negocierile au fost deschise în decembrie 1997, iar 10 dintre țările candidate s-au alăturat UE la 1 mai 2004. Bulgaria și România au urmat în 2007. Croația a aderat în 2013, aducând numărul statelor membre ale UE la 28.
  10. Pentru a reuși să facă față provocărilor complexe ale secolului XXI-lea, Uniunea Europeană extinsă avea nevoie de o metodă mai simplă și mai efcientă de adoptare a deciziilor. Noi reguli în acest sens au fost propuse într-un proiect de constituție europeană, semnat în octombrie 2004, care urma să înlocuiească toate tratatele existente. Acest text a fost însă respins de către două referendumuri naționale în 2005, în Franța și Țările de Jos. Prin urmare, constituția a fost înlocuită de Tratatul de la Lisabona, care a fost semnat la 13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Acesta modifică tratatele anteriaoare, fără însă a le înlocui, și introduce majoritatea modificărilor care erau prevăzute în constituție. Între altele, tratatul instituie funcția de președinte permanent al Consiliului European și creaază postul de Înalt reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
  11. Alegerile europene din mai 2014 au marcat o schimbare a practicilor instituționale ale UE, în sensul în care partidele politice au propus candidați pentru postul de președinte al Comisiei Europene. Apoi, Consiliul European a numit în funcție candidatul partidului care a obținut cele mai multe voturi, conform dispozițiilor Tratatului de la Lisabona. Aceasta a fost Jean-Claude Juncker, luxemburghez, din partea Partidului Popular European. El a fost aprobat de o largă coaliție pro-europeană din Parlamentul European, care a inclus grupurile socialiștilor și liberalilor. Alegerile din 2014 au adus cu ele și un avans al partidelor eurosceptice cau=re au dobândit circa 100 de locuri din cele 751 din PE. Acestea votează adesea în opoziție clară față de linia politică majoritară din înstituțiile UE, sunt de obicei sceptice față de integrarea europeană și foarte vocale în privința imigrației.
  12. În 2008, a avut loc o criză financiară și economică mondială. Acest lucru a dus la instituirea de noi mecanisme ale UE pentru a garanta stabilitatea băncilor, pentru a reduce datoria publică și pentru a coordona politicile economice ale statelor membre, în special ale celor din zona euro. După mai mulți ani, eforturile făcute în direcția reformelor structurale și a îmbunătățirii conturilor publice încep să își arate roadele, sub forma unei noi creșteri economice. Politicile economice din zona euro sunt în curs de consolidare, sub conducerea Comisiei și a Consiliului, care dispun acum de instrumente juridice noi ce le permit să pună în aplicare acordurile la care ajung statele membre în vederea asigurării unor finanțe publice sănătoase. Banca Centrală Europeană crește lichiditățile și menține rate foarte scăzute ale dobânzii. De asemenea, UE promovează învestițiile noi prin intermediul Fondului său pentru învestiții strategice, în special prin parteniate public-privat.

Cum funcționează UE?

  • Parlamentul European, care reprezintă cetățenii UE, împarte puterea legislativă și bugetară cu Consiliul.
  • Șefii de stat și/sau de guvern se reunesc, în cadrul Consiliului European, pentru a stabili direcția generală a politicii UE și pentru a adopta decizii majore în privința unor aspecte-cheie.
  • Consiliul, alcătuit din miniștri ai statelor membre ale UE, se întrunește frecvent pentru a adopta decizii politice și pentru a elabore acte legislative ale UE.
  • Comisia Europeană, principalul organ executiv, reprezintă interesul comun al Uniunii. Aceasta propune inițiative legislative și controlează punerea corectă în aplicare a politicilor UE.

 

  1. Instituțiile cu putere de decizie

Mai mult decât o confederație de state și mai puțin decât un stat federal, Uniunea Europeană este o construcție nouă care nu întră în nicio categorie juridică tradițională. Ea este unică în istorie, iar sistemul său decizional a evoluat continuu în ultimii aproximativ 60 de ani.

Tratatele (care constituie legislația primară) stau la baza a numeroase acte legislative (numite”secundare”) care au incidență directă asupra vieții cotidiene a cetățenilor UE. Legislația secundară constă în special în regulamentele, directivele și recomandările adoptate de instituțiile UE.

Aceste legi, precum și politicile UE în general, sunt rezultatul deciziilor luate de Parlamentul European(care reprezintă cetățenii), de Consiliu(care reprezintă guvernele naționale) și de Comisia Europeană (organul executiv, independent de guvernele satelor membre, garant al interesului colectiv al europenilor). Alte insituții și organisme care au un rol important sunt prezentate mai jos.

Numărul de locuri alocat fiecărei țări în Parlamentul European

Austria-18

Belgia-21

Bulgaria-17

Croația-11

Cipru-6

Danemarca-13

Estonia-6

Finlanda-13

Franța-74

Germania-96

Grecia-21

Irlanda-11

Italia-73

Letonia-8

Lituania-11

Luxemburg-6

Malta-6

Polonia-51

Portugalia-21

Regatul Unit-73

Republica Cehă-21

România-32

Slovacia-13

Slovenia-8

Spania-54

Suedia-20

Țările de Jos-26

Ungaria-21

TOTAL: 751

 

  1. Parlamentul European

Parlamentul European este ales prin vot și reprezintă cetățenii UE. El supervizează activitățile UE și alături de Consiliu, adoptă legislația UE. Începând cu 1979, membrii Parlamentului European sunt aleși direct, prin vot universal, la fiecare cinci ani.

În 2014, un cetățean german, Martin Schulz (Alianța Progresivă a Socialiștilor și Democraților), a fost reales președinte al Parlamentului pentru o perioadă de doi ani și jumătate, în urma unui acord politic între cele trei mari grupuri din care este formată majoritatea pro-europeană:  Partidul Popular, socialiști și liberalii.

Dezbaterile cele mai importante ale Parlamentului sunt organizate în cadrul reuniunilor lunare(cunoscute ca”sesiuni plenare”), la care, în principiu, participă toți deputații. Aceste sesiuni plenare au loc de obicei la Strasbourg, în Franța, iar cele suplimentare au loc la Bruxelles. Lucrările pregătitoare sunt organizate, de obicei, tot la Bruxelles: ”Conferința președinților” - respectiv președinții grupurilor politice impreună cu președintele Parlamentului stabilește ordinea de zi a sesiunilor plenare, iar 20 de comisii parlamentare redactează amendamentele legislative care urmează a fi dezbătute. Activitățile administrative curente ale Parlamentului sunt desfășurate de către Secretariatul General, cu sedii la Luxemburg și la Bruxelles. Fiecare grup politic are, de asemnea propriul său secretariat.

Parlamentul își exercită puterea legislativă în două moduri.

  • Prin ”codecizie”, care constituie procedura legislativă ordinară, Parlamentul și Consiliul au responsabilități egale de legiferare în orice domeniu de politică ce necesită un vot cu ”majoritate calificată” în Consiliu. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, aceste domenii includ aproximativ 95% din legislația UE. Consiliul și Parlamentul pot ajunge la un acord în urma primei lecturi. Dacă nu s-a auns la un acord după două lecturi, propunerea este prezentată unui comitet de conciliere.
  • Prin procedura de ”aviz conform”, Parlamentul trebuie să ratifice acordurile internaționale încheiate de UE(negociate de Comisie), inclusiv orice nou tratat de extindere a Uniunii Europene.

De asemenea, Parlamentul European împarte Consiliului responsabilitatea privind adoptarea bugetului UE(propus de Comisia Europeană). Parlamentul poate respinge propunerea de buget, lucru care s-a întâmplat de multe ori. În acest caz, întreaga procedură bugetară trebuie reînceputa. Prin exercitarea competențelor sale bugetare, Parlamentu exercită o influență considerabilă asupra procesului decizional din UE.

Nu în ultimul rând, trebuie menționat faptul că Parlamentul European este instituția care exercită controlul democrativ asupra Uniunii, în special asupra Comisiei Europene.

Parlamentul European este ales o dată la 5 ani. Ultima oară au avut loc alegeri directe(a opta rundă de alegeri directe) între 22 și 25 mai 2014, cu participarea a 42, 5% din cei 380 de milioane de alegători eligibili. Rata de participare a fost aproxemativ aceeași cu cea din cursul alegerilor anterioare din 2009.

În urma Tratatului de la Lisabona și pentru prima oară în 2014, partidele europene și-au ales fiecare un candidat de top, care a fost candidatul pentru postul de președinte al Comisiei Europene. Partidul Popular European a dobândit cel mai mare număr de locuri, iar Consiliul European a decis cu majoritate calificată să numească în această poziție candidatul acestui partid. Acesta a fost Jean-Claude Juncker, a fost prim-minstru al Luxemburgului. În favoarea sa a votat o largă majoritate a deputaților din Parlament(422 de voturi pentru, 250 împotrivă și 47 de abțineri).

În continuare, Parlamentul a desfășurat”audieri” cu cei 27 de candidați propuși de statele membre, pentru a le evalua adecvarea pentru postul de membru al Comisiei, înainte de a aproba Comisia în ansamblu.

Parlamentul poate demite Comisia în orice moment, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură cu o majoritate de două treimi. De asemenea, Parlametul supravehează gestionarea curentă a politicilor UE prin întrebări orale și scrise adresate Comisiei și Consiliului.

Grupurile politice din Parlamentul European

 

Alianța Liberarilor și Democraților pentru Europa - 69

Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană - 50

Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților - 189

Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică - 52

Partidul Popular European (Creștin Democrat) - 216

Conservatorii și Reformiștii Europeni – 74

Grupul Europa Libertății și Democrației Directe – 44

Grupul Europa Națiunilor și a Libertății - 39

Deputați neafiliți - 18

Membrii Parlamentului European și membrii parlamentelor naționale ale statelor member conlucrează adesea strâns. Acest lucru se întâmplă în cadrul partidelor politice și al organismelor specializate care există în acest scop. Începând din 2009, Tratatul UE a definit rolul parlamentelor naționale în cadrul UE. Acestea își pot exprima opinia cu privire la toate actele legislative noi propuse de Comisie, asigurându-se astfel de respectarea principiului subsidiarității. Acest principiu prevede că UE ar trebui să se ocupe de un subiect numai atunci când acțiunea la nivel european este mai eficace decât cea la nivel național sau regional.

  1. Consiliul European

Consiliul European reprezintă instituția politică de vârf a UE. El este format din șefii de stat sau de guvern -președinți și/sau prim-miniștri - ai tuturor statelor membre ale UE, plus președintele Comisiei Europene. Consiliul European se reunește de obicei de patru ori pe an, la Bruxelles. Este condus deun președinte permanent, al cărui rol este de a-I coordona activitatea și de a-I coordona activitatea și de a-I menține continuitatea. Președintele permanent este ales(prin vot cu majoritate calificată)pentru o perioadă de doi ani și jumătate, iar mandatul său poate fi reînnoit o singură dată. Începând de la 1 decembrie 2004, acest post este ocupat de Donald Tusk, fost prim-ministru al Poloniei.

Consiliul European stabilește obiectivele UE și cursul de urmat pentru îndeplinirea acestora. El este principalul promotor al inițiativelor politice ale UE și adoptă decizii cu privire la aspecte controversate, în privința cărora Consiliul de Miniștri nu poate ajunge la un consens. De asemenea, Consiliul European abordează probleme internaționale de interes actual prin intermediul”politicii externe și de securitate comune”,  care reprezintă un mecanism de coordonare a politicii externe a statelor membre ale UE.

 

  1. Consiliul

Consiliul (denumit și”Consiliul de Miniștri) este alcătuit din miniștri ai guvernelor naționale din statele UE. Președinția Consiliului este deținută prin rotație de câte un stat membru, pe o perioadă de șase luni. La fiecare reuniune a Consiliului participă câte un ministru din fiecare stat membru, în funcție de domeniul înscris pe ordinea de zi. De exemplu: afaceri externe, agricultură, industrie, transport, mediu etc.

Președințiile Consiliului de Miniștri

Anul 2016:  ianuarie-iunie:  Țările de Jos

Anul 2016:  iulie-decembrie:  Slovacia

Anul 2017:  ianuarie-iunie:  Malta

Anul 2017:  iulie-decembrie:  Estonia

Anul 2018:  ianuarie-iunie:  Bulgaria

Anul 2018:  iulie-decembrie:  Austria

Anul 2019:  ianuarie-iunie:  România

Anul 2019:  iulie-decembrie:  Finlanda

Anul 2020:  ianuarie-iunie:  Croația

Anul 2020:  iulie-decembrie:  Germania

Reuniunile Consiliului de Miniștri ai afacerilor externe sunt prezidate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care este și vicepreședinte al Comisiei. Federica Mogherini, fost ministru de externe al Italiei, ocupă acest post din noiembrie 2014.

Principala sarcină a Consiliului este de a adopta legile UE. În mod normal, această atribuție este împărțită cu Parlamentul European. De asemenea, Parlamentul European împarte cu Consiliul responsabilitatea privind adoptarea bugetului Uniunii. În plus, Consiliul semnează acordurile internaționale negociate în prealabil de către Comisie.

Deciziile Consiliului se adoptă cu majoritatea simplă, cu majoritatea calificată sau în unanimitate, în funcție de domeniul abordat.

În domenii esențiale, precum fiscalitatea, orice modificare a tratatelor, lansarea unei noi politici comune sau aderarea unui nou stat la UE, Consiliul trebuie să decidă în unanimitate.

În majoritatea celorlalte cazuri, se folosește majoritatea calificată. Acest lucru înseamnă că o decizie a Consiliului poate fi adoptată numai cu așa-numita ”dublă majoritate”.  O decizie va fi adoptată dacă în favoarea ei se declară 55% dintre statele membre(adică 16 dintre cele 28 de țări), reprezentând cel puțin 65% din populația UE(circa 332 de milioane din cei 510 milioane de locuitori ai UE).

Când a fost lansată moneda euro, în cadrul Consiliului a fost creat un nou grup, intitulat”Eurogrupul”,  la ale cărui reuniuni participă toți miniștrii economiei și finanțelor din cele 19 țări din zona euro.

  1. Comisia Europeană

Comisia este o instituție-cheie a UE. Ea dispune de competența unică de a redacta propuneri pentru noi acte legislative ale UE, pe care le transmite apoi spre dezbatere și adoptare Consiliului și Parlamentului.

Membri acesteia sunt numiți pe o perioadă de cinci ani, prin acordul comun al statelor membre și cu aprobarea Parlamentului European (conform procedurii descrise mai sus). Comisia este responsabilă în fața Parlamentului, care îi poate cere, printr-o moțiune de cenzură, să demisioneze colectiv.

Există câte un membru al  Comisiei („comisar”) pentru fiecare stat membru al UE, inclusiv președintele Comisiei și Înaltul reprezentant al uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care ocupă și una dintre funcțiile de vicepreședinte al Comisiei. Comisia actuală, avându-l ca președinte pe Jean-Claude Juncker, și-a început mandatul la 1 noiembrie 2014. Președintele a numit șapte vicepreședinți care să coordoneze activitatea comisarilor și să asigure focalizarea pe domeniile prioritare, cum ar fi crearea de locuri de muncă și creșterea economică, piața unică digitală, energia și schimbările climatice și uniunea economică și monetară. Pnetru a ajuta la asigurarea faptului că Comisia se concentrează pe marile priorități și respectă principiul subsidiarității, președintele l-a numit pe Frans Timmermans în funcția de prim-vicepreședinte responsabil pentru mai buna reglementare și relațiile instituționale.

 Comisia se bucură de o independență considerabilă în exercitarea atribuțiilor sale. Ea reprezintă interesul comun și nu trebuie să primească instrucțiuni de a niciun guvern național. ” Gardian al tratatelor”,  Comisia trebuie să se asigure de aplicarea în statele membre a regulamentelor și a directivelor adoptate de Consiliu și de Parlament. Comisia poate aduce partea în culpă în fața Cuții de Justiție pentru a o obliga să respecte dreptul UE.

În calitate de instituție executivă a UE, Comisia pune în aplicare deciziile luate de Consiliu în domenii precum politica agricolă comună. Ea dispune de largi competențe de gestionare a politicilor comune ale UE, al căror buget îi este încredințat:  de exemplu, cercetare și tehnologie, ajutor pentru dezolvare și dezolvare regională.

Comisarii sunt asistați de un serviciu civil, ale cărui sedii principale se află la Bruxelles și la Luxemburg. Există, de asemenea, un număr de agenții care îndeplinesc anumite sarcini pentru Comisie, majoritatea acestora fiind aplasate în alte orașe europene.

  1. Curtea de Justiție

Curtea de Justiție garantează respectarea legislației europene. Între altele, a confirmat interdiția privind discriminarea împotriva lucrătorilor cu handicap.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg, este formată din câte un judecător din fiecare stat membru, asistați de 11 avocați generali. Aceștia sunt numiți de comun acord de guvernele statelor membre pe o perioadă de șase ani, care poate fi reînnoită. Independența le este garantată. Rolul Curții de Justiție este să asigure respectarea legislației UE, precum și interpretarea și aplicarea corectă a tratatelor.

  1. Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt, are responsabilitatea de a gestiona moneda euro și politica monetară a Uniunii(a se vedea capitolul 7”, Moneda euro”). Consiliul său de administrație este format din șase directori și din guvernatorii băncilror centrake naționale din cele 19 țări din zona euro.

Principalele atribuții ale Băncii Centrale sunt de a menține stabilitatea prețurilor și de a supraveghea băncile din zona euro. Fostul guvernator al Băncii Italiei, Mario Draghi, este președintele Băncii Centrale începând din 2011.

  1. Curtea de Conturi

Curtea de Conturi Europeană, cu sediul la Luxemburg, a fost înființată în 1975. Ea este compusă din câte un membru din fiecare țară a UE, numit pentru o perioadă de șase ani de comun acord de către statele membre, după consultarea Parlamentului European. Rolul său este de a se asigura de buna gestionare a bugetului Uniunii Europene prin verificarea încasării tuturor veniturilor, precum și a legalității și regularității cheltuielilor.

  1. Alte organisme
  2. Comitetul Economic și Social European

Consiliul și Comisia Europeană consultă Comitetul Economic și Social European atunci când iau decizii în anumite domenii politice. Acesta este alcătuit din reprezentanți ai diferitelor grupuri de interes economic și social care alcătuiesc împreună”societatea civilă organizată”,  numiți de Consiliu pe o perioadă de cinci ani.

  1. Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor(CoR)este format din reprezentanți ai autorităților locake și regionale. Aceștia sunt propuși de statele membre și numiți de către Consiliu pentru un mandat de cinci ani. Consiliul și Comisia trebuie să consulte Comitetul în probleme de importanță regională; de asemenea, CoR poate emite avize din proprie inițiativă.

  1. Banca Europeană de Investiții

Banca Europeană de Investiții, cu sediul la Luxemburg, acordă credite și garanții care sprijină regiunile mai puțin dezvoltate ale UE și competivitatea întreprinderilor.

  1. Ombudsmanul European

Ombudsmanul este ales de către Parlamentul European pentru un mandat de cinci ani, care poate fi reînnoit. Rolul său este acela de a investiga plângerile legate de administrația defectuoasă în instituțiile UE. Pot să depună plângeri cetățenii, întreprinderile și rezidenții UE. Din 2013, Ombudsman European este Emily O-Reilly, fost ombdusman al Irlandei.

Sursa:  12 Lecții despre Europa,  Comisia Europeană,  Direcția Generală Comunicare,  Informarea Cetățenilor,  1049,  Bruxelles,  Belgia.  Manuscris finalizat în noiembrie 2016,  Luxemburg:  Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene,  2017.